Catalin Rotea Primar

Miercuri, 1 Iunie, sărbătorim alături de copiii din Balș, începând cu ora 11:00
Începând cu ora 11:00, miercuri, de Ziua Copilului, vă așteptăm pe Platoul din fața “Casei Tineretului” să ne bucurăm cu cei mici de animatori, desene pe față, cabină foto, tobogane și multe surprize. Atmosfera va fi îndulcită cu vată pe băț, înghețată și popcorn pentru toți cei care ne petrecemCiteşte mai mult

O nouă întâlnire cu Bălşenii, de această dată în cartierul Vârtina
✔️ Așa cum v-am promis, joi am avut întâlnire de lucru în mijlocul comunității pentru a discuta, cu fiecare dintre dumneavoastră, despre planurile de dezvoltare pentru orașul nostru, priorități și noi idei de proiecte.✔️ Până acum, alături de noua echipă din Primăria Balș, am reușit să concretizăm pentru această zonă:🔹rețeaCiteşte mai mult

Azi, din nou în mijlocul bălșenilor în cartierele Corbeni – Româna.
✔️ M-ați creditat încă o dată cu încrederea dumneavoastră, m-ați încărcat cu energie și mi-ați arătat că nu v-am înșelat așteptările, iar munca noastră are rezultate. Vă mulțumesc!✔️Este abia începutul pentru că, din păcate, e greu să reușești, într-un timp atât de scurt, să repari 20 de ani de nepăsare.V-amCiteşte mai mult
